Comunitate

Inaugurare la CARP Speranţa Hunedoara

Magdalena Şerban

Ieri, un cabinet stomatologic şi unul de cardiologie au fost puse în slujba membrilor Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Speranţa” din Hunedoara (CARP).

Cu o valoare a investiţiei de 160.000 de lei, cabinetul stomatologic şi cel de cardiologie se ridică la înălţimea celor europene, aparatura fiind una de ultimă generaţie, iar personalul având calificative foarte bune. „Din luna martie a.c., când s-a luat hotărârea în cadrul Adunării Generale, şi până acum, ne-am dat silinţa ca lucrurile să evolueze repede. Aşa că astăzi, am făcut inaugurarea şi totodată, slujba de sfinţire a locului. Aici îşi vor desfăşura activitatea patru cadre medicale (un dentist, un cardiolog şi câte o asistentă), dar în condiţiile în care cererile pacienţilor vor fi mai mari decât cele preconizate de noi, ne permitem să creştem numărul de personal angajat, pentru a le acoperi în totalitate. Momentan, avem în jur de 10.500 membri, dar putem deservi şi pensionarii care nu sunt înscrişi. Membrii însă au prioritate. De asemenea, în cazul consultului sau tratamentului ambulatoriu, putem aduce în discuţie deplasarea echipei medicale la domiciliu, dacă pacientul este imobilizat la pat sau nu se poate deplasa (exceptând stomatologia care impune instrumentar de specialitate, netransportabil). Membrilor care doresc să vină la cabinete (pentru fizioterapie, kinetoterapie, ecografie, testări trigliceride, glicemie, colesterol, stomatologie, cardiologie), le putem pune la dispoziţie, la un cost  modic, mijloc de transport, pentru a nu fi nevoiţi să plătească mai mult la taxi sau să aştepte transportul în comun. Pe viitor, am mai dori să dezvoltăm latura de socializare, aici, fiind loc de mai bine”, a precizat Ovidiu Morariu, preşedintele CARP Speranţa Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura