Categories: ActualitateFlash

Încă două bătălii pierdute de Mircia Muntean în instanţă

Natalia Bumbac

Fostul edil şef al Devei, Mircia Muntean (foto), a pierdut definitiv două procese în aceeaşi zi. Ambele s-au judecat în apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), de un Complet de cinci judecători.

În primul caz a fost vorba despre cererea de revizuire a dosarului în care Mircia Muntean a fost condamnat pentru abuz în serviciu. Cererea de revizuire i-a fost respinsă şi în fond, prin sentinţa dată în 12 iunie 2017 şi atacată cu apel de Muntean. „Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul Muntean Mircia, împotriva sentinţei penale nr. 334 din data de 12 iunie 2017 pronunţată de ÎCCJ – Secţia penală. Definitivă”, se arată în hotărârea instanţei din 16 ianuarie.
Al doilea proces a avut ca obiect o contestaţie în anulare formulată de Muntean împotriva sentinţei din dosarul „Alcoolul la volan”. „Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Muntean Mircia, împotriva deciziei penale nr. 80 din data de 24 aprilie 2017 pronunţată de ÎCCJ în dosarul nr. 309/1/2017. Definitivă”, se precizează în minuta instanţei, datând din 16 ianuarie. Şi această contestaţie în anulare a fostului edil şef a fost respinsă de instanţa de fond. Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac şi poate duce la rejudecarea dosarului în cazul în care este admisă.
Mircia Muntean mai are un proces la ÎCCJ, un recurs în casaţie formulat faţă de sentinţa din procesul „Alcoolul la volan”, care va avea următorul termen de judecată în 12 februarie. Fostul edil şef se află în penitenciar, având de executat o pedeapsă de şase ani de închisoare. În dosarul „Alcoolul la volan” a fost condamnat la doi ani de detenţie, la care s-au adăugat alţi patru ani de închisoare cu suspendare primiţi pentru abuz în serviciu, beneficiul suspendării executării pedepsei fiindu-i revocat. Procesele pe care fostul edil şef le-a iniţiat la ÎCCJ, dar şi în alte instanţe, precum Tribunalul Alba, au ca scop răsturnarea sentinţei din 24 aprilie 2017, prin care a fost condamnat definitiv.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago