Categories: Actualitate

Încă o înşelătorie cu maşini de cusut „Singer”

Falşii colecţionari de maşini de cusut „Singer” au mai făcut o victimă. Astfel, o femeie din Reşiţa a reclamat poliţiştilor din Orăştie că fost înşelată cu o maşină de cusut Singer. Ea a declarat că, în urma unui anunţ de mică publicitate dintr-un ziar local din Caraş Severin, a vorbit cu un „colecţionar german”, care i-a spus că pentru a-i cumpăra maşina de cusut, care valorează între 20.000 şi 50.000 de euro, trebuie să aibă o serie pereche. Astfel, i-a dat numărul de telefon al unui bărbat care deţine şi el o maşină cu aceeaşi serie. Femeia a purtat mai multe discuţii la telefon cu bărbatul respectiv şi au stabilit să se întâlnească în apropierea staţiei C.F.R. din Orăştie. După ce s-au întâlnit, bărbatul i-a spus femeii că maşina se află la o cunoştinţă în Cluj. Însă, doamna i-a dat acestuia suma de 15.000 de lei, urmând să se deplaseze la Cluj, pentru a lua maşina de cusut promisă. Numai că, atunci când a ajuns la Cluj, a constatat că adresa indicată nu există, iar telefoanele celui căruia îi dăduse banii, erau închise. Realizând că a fost înşelată, femeia, în vârstă de 37 de ani, s-a întors la Orăştie unde a depus plângere la Poliţie. (N. Popa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

4 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

5 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

7 zile ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago