Au început lucrările de reabilitare a spaţiului alocat computerului tomograf, care va funcţiona în cadrul unei anexe a Spitalului Municipal Orăştie. Acesta va fi o gură de oxigen pentru comunitate, scutind bolnavii de drumurile pe care le făceau până acum, către alte centre medicale din judeţ, pentru a beneficia de o examinare CT.
Fără timp pierdut şi bani cheltuiţi
„Este vorba de un corp al spitalului, mai precis de locul unde era, până nu de mult timp, vechea spălătorie. Sunt circa 300 de metri patraţi aici, iar întregul spaţiu este destinat furnizării serviciilor de imagistică medicală prin computer tomograf. Reabilitarea presupune parte interioară şi exterioară a edificiului, inclusiv acoperiş şi realizarea unei legături directe cu spitalul. Spaţiul a fost închiriat unui prestator privat de servicii medicale, pe o durată de zece ani şi cu posibilitate de prelungire. Noi, spitalul, respectiv pacienţii noştri, suntem beneficiarii acestor servicii, la nivel municipal neavând până acum, astfel de facilităţi medicale. Toate cazurile erau trimise la ceilalţi furnizori din judeţ, ceea ce implica un cost emoţional şi financiar ridicat. Întreaga reabilitare se face de către furnizorul privat, deci pe cheltuiala lui”, a declarat ec. Graziela Achim, managerul Spitalului Municipal Orăştie.
Se vizează modernizarea Secţiei de Interne
Pentru a rezolva, în mare parte, problema veniturilor realizate de spital, administraţia locală a pus la punct un program investiţional prin care serviciile oferite să devină viabile şi, mai ales, aria de acoperire a investigaţiilor medicale să crească. “Din februarie am pornit Secţia Oncologie şi pot spune că în general, tot ce ne-am propus pe lista de investiţii din anul curent, am realizat. Amintesc aici reabilitarea, reamenajarea şi dotarea spălătoriei spitalului cu trei echipamente noi, reabilitarea spaţiului de la morgă, dar şi reabilitarea şi dotarea laboratorului (suntem în procedură de acreditare). De asemenea, am creat un ONG «Prietenii comunităţii orăştiene» şi am aplicat pentru posibilitatea de direcţionare a celor două procente salariale, din partea celor care doresc să ajute unitatea noastră medicală, contribuind la dezvoltarea şi modernizarea ei. Am primit şi girul unor agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea pe plan local, cum că vor direcţiona cota de impozit pe profit, tot către spital. În funcţie de câţi bani se vor strânge până la finele lui 2014, şi cu ajutor de la bugetul local, vrem să ne apucăm de reabilitarea Secţiei de Interne”, precizează Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăştie.
Potrivit edilului şef, lucrările au fost estimate la circa 600.000 de lei. De precizat că secţia Medicină Internă are cel mai mare rulaj de pacienţi la nivel de spital, cazuistica cu care se confruntă este una complexă, iar adresabilitatea una foarte mare.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…