Actualitate

Încă o poștăriță condamnată pentru că a băgat mâna în banii pensionarilor

Poștărița din Orăștie a fost in­culpată pentru infracțiunea de delapidare (7 acte materiale), în urma unui dosar instrumentat de pro­cu­rorii Parchetului de pe lângă Jude­că­toria Orăştie. Potrivit datelor din dosar, poștărița era angajată la Ofi­ciul Poștal Orăștie și a fost des­co­perită cu ”gaura” în gestiune în urma unui control intern.

 

Nu au recuperat prejudiciul

„La data de 11.02.2019, la plecarea în cursa de distribuire, factorul poștal a primit de la casieria oficiului, pe bază de sem­nătură, numerarul necesar în ve­derea achitării pe teren a unui număr de 27 mandate, iar la întoarcerea din cursă a justificat avansul primit, printre care și mandatul de pensie în valoare de 2.119 de lei decontat ca fiind achitat bene­fi­ciarului de drept. În urma verificărilor efec­tuate s-a constatat că acesta nu a fost achitat în fapt beneficiarului de drept, fiind completat de factorul poș­tal cu date fictive”, au reținut an­che­tatorii. În acest fel a procedat în cazul altor șase pensionari, dar cum oamenii nu și-au primit banii cuveniți au cerut ex­plicații. „Toți cei 7 beneficiari au pri­mit banii din casieria Oficiului Poștal Orăștie, plata drepturilor bănești fiind efectuată pe bază de proces verbal fără a se fi recuperat prejudiciul de la fac­torul poștal. Prejudiciul constatat a fost în valoare de 9.028 de lei. Ulterior, în data de 15.05.2019, femeia a depus la casieria Oficiului Poștal Orăștie suma de 300 lei, reprezentând restituire par­țială a prejudiciului, iar în luna octom­brie 2019 a mai depus tot suma de 300 lei, reprezentând tot restituire parțială a pre­judiciului. Prejudiciul nerecuperat fiind în valoare de 8.428 de lei”, se mai arată în dosar. Poștărița a motivat că a furat banii pentru că avea nevoie de o sumă mare pentru operația ta­tălui său. Judecătoria Orăștie a con­dam­nat-o la o pedeapsă finală de 1 an şi 8 luni închi­soare cu suspendare. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago