FlashPolitica si administratie

Încă puţin şi se păruiau!

Sorina Popa

Şedinţele Consiliului Local Deva fac, de mai multă vreme, deliciul presei, din cauza certurilor dintre aleşii locali. Ieri, de la începutul întâlnirii de la Consiliul Local Deva, aleşii locali s-au pus pe harţă. Asta, ca să se înţeleagă din capul locului că sunt două tabere aici.
 

Scandal pe proiectul de contractare a unui credit…
Primul punct al ordinii de zi a fost acela a contractării de către municipiul Deva a unui împrumut în valoare de 2,3 milioane de lei, care să fie folosit exclusiv pentru stingerea obligaţiilor către SC Electrocentrale Deva SA. Atâta le-a trebuit unora dintre aleşi, că au şi început scandalul. Consilierul PSD Florian Ghergan a spus că suma necesară achitării datoriei către furnizorul de energie termică poate fi suportată de la bugetul local, fără să se mai facă un împrumut şi, ca atare, să se plătească şi dobândă pentru acesta. Ioan David a declarat, însă, că „este absolut normal ca o primărie să ia credite”. Francisc Kovacs (PDL) le-a spus colegilor săi, că „dacă şi cel mai puternic stat din lume, SUA, procedează astfel, adică face împrumuturi, nu văd de ce noi nu am face-o. Nu suntem mai proşti ca americanii”. Viceprimarul Cosmin Costa a declarat că cine nu votează proiectul respectiv de hotărâre este împotriva investiţiilor din municipiu. În final, cu 12 voturi pentru şi şapte abţineri, acest proiect a fost aprobat.

…Şi cel al pachetelor pentru săraci
Un alt motiv de discordie dintre consilierii USL, Executivul primăriei şi ceilalţi membri ai CL Deva a fost proiectul pentru aprobarea sumei de 30.000 de lei, pentru pachetele oferite devenilor săraci, înainte de Paşti. Din nou, aleşii nu s-au abţinut şi au trebuit să se „împungă” şi să facă glume, deşi problema era una extrem de gravă.
„Ruşine să le fie celor care au stârnit acest scandal, că au trimis oamenii la primărie pentru ajutoare, în Vinerea Mare, în condiţiile în care pachetele au fost distribuite la cantina socială, cu o zi înainte”, i-a admonestat în şedinţă pe cei bănuiţi de această malversaţiune, consilierul Ioan David. Iar Vasile Ţonea (PSD) a spus, în replică:„Ruşine, că aceste ajutoare s-au folosit în scop electoral”. Iar înainte de a se trece la vot, viceprimarul Marcel Morar i-a întrebat pe aleşii locali „dacă lor li se pare anormal ca oamenii săraci să beneficieze de ajutorul primăriei”. Aşa stând lucrurile, în cele din urmă, deşi consilierii locali aparţinând USL s-au abţinut de la vot, şi acest proiect de hotărâre a fost adoptat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura