Organizaţia locală PNL Brad este mai săracă cu un membru. Adrian Clonda (foto), vicepreşedintele organizaţiei municipale PNL Brad, a luat hotărârea să părăsească partidul.
Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, Adrian Clonda, de profesie avocat, a confirmat despărţirea de liberali. „Am plecat din PNL, deocamdată nu am semnat nici o hârtie. Nu există un motiv anume pentru care am luat hotărârea, n-am avut certuri cu nimeni din partid. Am constatat că nu mergem pe acelaşi drum, gândirea este diferită şi atunci este mai bine să ne separăm. O decizie finală voi lua spre sfârşitul acestei săptămâni, momentan nu pot să comentez mai mult“, a declarat Adrian Clonda.
Acesta a fost inclus de PNL în sondajele pentru stabilirea candidatului la Primăria Brad, dar a renunţat la bătălie. Adrian Clonda a fost membru PNL timp de opt ani. Din informaţiile noastre, Adrian Clonda are în plan să se înscrie în ALDE, în prezent discutând cu conducerea organizaţiei judeţene a acestui partid termenii intrării lui în respectiva formaţiune politică.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
După mârlănia cu generalul, nu mă mai mira nimic.
Mi-e greață profundă de PNL.
Mi-e greață profundă de politică.
După 26 de ani în PNL, pot să spun ca nu mă mai atrage nimic, la un partid identificat 100% cu oportunismul lipsit de orice scrupule.
De 26 de ani partidele nu mai oferă modele, doar concurență pentru cocalari.
Păcat.
Mergi si tu pe dracu la ALDE .
Esti un mare papa lapte băh Clonda
Ce sa faca asta pt oameni? Poate pt el. Ca si taicasu. Un hot, un spagar si un excroc. Nu are ce cauta in politica.
Cu respectul cuvenit unei femei, modul tau de exprimare respectiv de analiza despre un om care a decedat, ma refer la tatal lui Adrian Clonda lasa mult de dorit. Despe optiunile politice ale fiului sau nu ma pronunt. In rest pentru ca maine este 8 Martie iti doresc la multi ani si mai multa intelepciune si toleranta daca se poate.
Auzi ,,termenii intrarii in ALDE" adica ce mi dati si mie daca obtinem si noi un scorulet, in rest nu trebuie sa te superi dle Marius, de morti numai de bine ,numai ca dna Simona cam are dreptate, si dupa ce murim faptele rele tot ramin, nu ni le sterge nimeni cu buretele, nici macar DZEU