Categories: Actualitate

Încă un eşec pentru Romeo Beja

Maximilian Gânju

Romeo Beja (foto) a sperat că va avea câştig de cauză la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă la care a contestat decizia prin care i-a fost respinsă solicitarea de întrerupere a executării pedepsei de cinci ani.
Magistraţii i-au respins contestaţia, astfel că fostul lider al minerilor din Valea Jiului va trebui să execute cei cinci ani primiţi pentru subminarea puterii de stat, sentinţă dată în urma mineriadei din 1999. Beja şi-a retras cererea de întrerupere a executării pedepsei, însă poate reveni asupra deciziei. Pe de altă parte, fostului sindicalist din Valea Jiului îi mai rămâne doar calea extraordinară de atac, şi doar dacă acesta îi va fi admis de instanţele de judecată.
Romeo Beja a fost condamnat în anul 2004 şi capturat la finele lunii februarie a.c., după ce a părăsit Austria, ţară în care avea statut de refugiat politic. Fostul sindicalist a venit în ţară la judecarea contestaţiei depusă de apărătorul său la Curtea de Apel Bucureşti, prin care încerca să-i convingă pe magistraţi că pedeapsa s-a prescris. Beja nu a calculat corect cei 10 ani necesari pentru prescrierea faptei şi a fost imediat săltat de jandarmi şi poliţişti din sala de judecată, de unde a fost dus la Penitenciarul Rahova.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago