Medicul primar pediatru Emilia Biber (foto), fost coordonator al Compartimentului de neonatologie de la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”, a încetat din viaţă vineri, după ce s-a îmbolnăvit de Covid-19, a anunţat conducerea unităţii medicale.
În vârstă de 70 de ani, dr. Emilia Biber a activat în cadrul spitalului din Hunedoara timp de peste 40 de ani, iar după ce s-a pensionat, în anul 2018, a continuat să păstreze legături strânse cu foştii colegi.
„Spitalul Municipal ‘Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara este îndoliat de dispariţia doamnei doctor Emilia Biber, medic primar pediatru, personalitate marcantă a neonatologiei şi pediatriei hunedorene. Născută în judeţul Alba, la 18.10.1950, dr. Biber a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie ‘Iuliu Haţieganu’ din Cluj-Napoca şi a activat în cadrul spitalului timp de peste 40 de ani. Doamna doctor Biber a continuat să fie dăruită profesiei şi a fost prezentă cu generozitate printre noi până la sfârşit. A deţinut, în ultimii ani, funcţia de medic coordonator al Compartimentului de Neonatologie din cadrul spitalului nostru şi a fost mereu preocupată şi implicată în problemele care s-au ivit în exercitarea acestei funcţii. În anul 2018 s-a pensionat, dar a păstrat pe mai departe legături strânse cu foştii colegi”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Spitalului municipal din Hunedoara.
Emilia Biber este al doilea medic din judeţul Hunedoara care a fost răpus de noul coronavirus de la declanşarea pandemiei de COVID-19, după ce la sfârşitul lunii aprilie 2020 doctorul Mirela Feier, în vârstă de 70 de ani, de la Spitalul municipal Brad, a murit la un spital din Cluj-Napoca.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Bravo doctorilor!
Asta va e pregătirea...
Nu mai strigați în deșert că nu aveți stocuri de biocide,dezinfectanți,săpun.Consiliul Județean se va face că plouă,inspecția muncii în cel mai bun caz va sfătui firma cum să-și modifice contractul colectiv astfel încât angajații să iasă umiliți,batjocoriți,nedemni din aceste lucruri.
Trimiteți toate solicitările,doleanțele,propunerile,DIRECT la minister!