Încă un nebun în libertate!
Individul din municipiul Lupeni a fost acuzat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara de ultraj contra bunelor moravuri.
Dezaxatul se masturba într-un microbuz pe o stradă din Timișoara și a abordat două adolescente. „Minorele au observat că tânărul era gol de la mijloc în sus, cu o mână se rezema de grilajul microbuzului, iar cu cealaltă făcea o mișcare ce începea din umăr, deducând că acesta se masturbează. Persoanele vătămate au filmat momentul în care au trecut pe lângă microbuz și tânărul le-a chemat la el, spunându-le că dorește să le arate ceva și să nu le fie rușine. Ulterior acestea au sesizat prin SNUAU 112 organele de poliție cu privire la cele observate, au așteptat în zonă până la sosirea acestora, observând semnalmentele tânărului preluat de organele de poliție și condus la sediul structurii de poliție”, se arată în dosar. Hunedoreanul în vârstă de 27 de ani este căsătorit, integrat în societate, și și-a recunoscut fapta. Judecătoria Timișoara
l-a condamnat la șase luni de închisoare, dar pedeapsa i-a fost amânată și nu ajunge în pușcărie dacă nu recidivează. (M.Gânju)