Ieri, Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a revenit asupra problemei investiţiei de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă (CIA) Nr. 2 Păclişa, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara.
Mai exact, administraţia judeţeană a aprobat printr-un proiect de hotărâre alocarea sumei de 32.000 de lei, necesară reactualizării proiectului de reabilitare a acelui imobil. Clădirea CIA Nr. 2 Păclişa a beneficiat de lucrări de modernizare finanţate de Ministerul Muncii prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), demarate în 2013. Iar, din cauză că o parte din aceste lucrări nu au fost executate conform proiectului, autoritatea finanţatoare nu poate deconta cheltuielile către constructor, iar clădirea CIA Nr. 2 Păclişa nu a fost dată în folosinţă până în acest moment, deşi investiţia a fost încheiată în vara anului 2016. CJ Hunedoara încearcă să găsească o modalitate pentru deblocarea situaţiei, iar decizia de ieri a fost luată în acest scop.
„Este o lucrare care a fost executată cu extrem de multe detalii pe care dirigintele de şantier nu le-a semnat, unele semnate şi preluate de fosta conducere, altele nepreluate. În acea clădire s-au investit bani şi trebuie să aibă o utilitate, numai că toate lucrurile trebuie făcute conform legii, de aceea trebuie găsită o soluţie pentru a explicita situaţia de lucrări existentă şi să intrăm în legalitate. Situaţia acelei clădiri este monitorizată şi de alţii, nu numai de CJ”, a afirmat Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara.
Despre „alţii” care monitorizează investiţia de la CIA Nr. 2 Păclişa, preşedintele CJ Hunedoara nu a oferit detalii. În schimb, este cunoscut faptul că în primăvara anului 2015, investiţia a ajuns în atenţia procurorilor DNA, după ce Curtea de Conturi a descoperit nereguli în derularea lucrărilor finanţate de CJ Hunedoara în perioada în care Mircea Moloţ a fost preşedintele administraţiei judeţene. (N. Bumbac)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…