O casă din localitatea Păuliş a fost distrusă, ieri, de un incendiu care s-a manifestat la întreaga clădire, pompierii militari din Deva reuşind să lichideze focul şi să prevină extinderea acestuia la o construcţie aflată în apropiere. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, nu au fost consemnate victime omeneşti, însă pagubele sunt însemnate.
Intoxicată cu fum
„La sosirea echipajelor operative la faţa locului, incendiul se manifesta generalizat, la întreaga suprafaţă a locuinţei, de aproximativ 80 de metri pătraţi, cu posibilitatea de extindere a flăcărilor la o construcţie aflată în imediata apropiere. Pompierii au acţionat simultan pentru localizarea şi lichidarea incendiului, respectiv pentru protecţia casei din proximitate”, a precizat sursa citată.
Apoi, o femeie de 70 de ani s-a intoxicat cu fum şi a fost transportată la spital în stare de inconştienţă, în urma unui incendiu produs tot ieri la o casă din municipiul Brad şi la două anexe ale clădirii, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara. La sosirea echipajelor operative focul se manifesta violent, fiind afectate şi două anexe gospodăreşti şi existând, de asemenea, pericolul de propagare a focului la o casa învecinată. Din locuinţa cuprinsă de flăcări, pompierii au scos o femeie în vârstă de 70 de ani, intoxicată cu fum, în stare de inconştienţă. Victima a fost preluată de echipajul de prim ajutor şi transportată de urgenţă la spitalul din Brad, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Incendiul a fost lichidat, echipajele de intervenţie acţionând pentru înlăturarea efectelor rezultate în urma acestuia, suprafaţa totală afectată fiind de circa 120 de metri pătraţi. (A.N.)
Vorbesc cârcotașii dragii de ei, că un edil din zona noastră nu are bani să-și…
Costel Avram, administratorul public al județului Pentru că a fost numit pentru încă patru ani…
Nicolae N., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru violare de…
Primăria orașului Hațeg merge încă patru ani cu aceeași conducere. Astfel, se știe, Adrian Pușcaș…
Ieri, Judecătoria Deva a validat mandatele consilierilor locali de la Deva, care întregesc Consiliul Local…
Tonul din conserve este în mare parte contaminat cu mercur, o substanță periculoasă pentru sănătate,…