Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Petroşani se luptau ieri după amiază să ţină sub control un incendiu de vegetaţie izbucnit în zona montană dintre Lupeni şi Uricani.
Focul a cuprins mai multe hectare de teren şi din cauza vântului foarte puternic ameninţa să ajungă şi la pădure. Totodată, exista posibilitatea ca flăcările să se întindă spre zona Straja, din cauza vântului puternic, care-şi schimba deseori direcţia. „Arde pe o suprafaţă destul de mare şi încercăm să oprim focul înainte de a ajunge la pădure. Situaţia este sub control şi se intervine cu pompieri de la Petroşani şi Uricani” a precizat Bogdan Stancu, locţiitorul comandantului Detaşamentului de Pompieri Petroşani. Militarii, cel puţin până spre orele serii, nu ceruseră sprijin la jandarmi sau autorităţile locale, dat fiind faptul că aveau suficiente echipe pentru a stinge focul. Incendiul pare să fi pornit de la o ţigară aruncată la întâmplare, dar nu este exclusă nici ipoteza potrivit căreia proprietarul unui teren să fi încercat să-l cureţe cu ajutorul focului. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…