O mamă și fiica ei de numai 11 ani au rămas fără un acoperiș deasupra capului. Alte trei familii au fost afectate de incendiul care a cuprins imobilul format din patru locuințe.
Pompierii militari din Lupeni și Petroșani au reușit să stingă focul după patru ore de luptă, incendiul amenințând să se extindă și la alte locuințe. ”Pompierii hunedoreni au reușit să oprească o tragedie care s-ar fi putut declanșa ca urmare a incendiului izbucnit la un imobil format din 4 locuințe, având o suprafață totală de aproximativ 130 metri pătrați, din localitatea Lupeni. După anunțarea evenimentului prin apel la 112, de către una dintre proprietare, pompierii Gărzii de Intervenție Lupeni au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă și cu un echipaj SMURD. Locatarii, atât adulți cât și copii, s-au autoevacuat în siguranță, iar proprietara casei cuprinse de flăcări a fost transportată la spital, din cauza atacului de panică pe care l-a suferit. Întrucât imobilul în care a izbucnit incendiul ardea generalizat la sosirea echipajelor de intervenție, a fost solicitat sprijinul Detașamentului Petroșani, care a intervenit cu încă o autospecială cu apă și spumă, precum și sprijinul unui echipaj de poliție. Pe lângă incendiul violent, care s-a extins și la acoperișul celorlalte case, pompierii s-au confruntat și cu vântul puternic care le-a îngreunat considerabil activitatea”, a informat ISU Hunedoara. Mai multe butelii de aragaz aflate în locuințe au fost scoase de pompieri înainte de a se produce o explozie. Cauza probabilă care a dus la izbucnirea incendiului este un scurt circuit electric arată ancheta preliminară a pompierilor militari. (M.Gânju).
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…