Categories: ActualitateFlash

Incendiu în pădurile din Munţii Şureanu

Natalia Bumbac

Opt hectare de litieră de pădure din Masivul Şureanu au fost mistuite de flăcări, în urma unui incendiu izbucnit în seara zilei de miercuri, care nu a fost lichidat complet până aseară, deşi câteva zeci de pompieri şi pădurari se luptau cu focul. Asta, pentru că vântul puternic, terenul accidentat şi lipsa surselor de apă îngreunează acţiunea de stingere a incendiului. Porţiunea de pădure afectată de incendiu se află pe raza comunei Boşorod.
Pompierii au intervenit şi noaptea
Pompierii hunedoreni au intervenit pentru stingerea incendiului până în această dimineaţă, iar dacă focul nu va putea fi stopat vor solicita sprijinul colegilor din Cluj. Aceştia vor interveni cu un elicopter dotat cu echipamente capabile să stocheze 3.000 de litri de apă care pot fi eliberaţi deasupra zonei de ardere. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de arderea vegetaţiei uscate de către proprietarii de păşuni.
O echipă formată din 14 subofiţeri de la Detaşamentul Hunedoara a acţionat din prima seară pentru stingerea focului, aceştia fiind primii care au intervenit. Ieri dimineaţă, alţi 30 de pompieri, însoţiţi de prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, şi de inspectorul şef al ISU Hunedoara, lt.col. Viorel Demean, au ajuns în zonă, pentru a încerca să stingă flăcările.
Nu este pericol ca flăcările să ajungă la case     
Operaţiunile de supraveghere şi stingere a incendiului pe parcursul nopţii trecute au fost întreprinse de alţi 20 de pompieri, însoţiţi de pădurari. Pentru a opri înaintarea incendiului, pompierii ajutaţi de pădurari au înăbuşit cu pământ focarele de ardere. „Incendiul se manifestă într-o zonă greu accesibilă, cu pante abrupte şi teren accidentat, intervenţia pompierilor fiind foarte dificilă. Munca lor este îngreunată şi de lipsa surselor de apă şi de vântul puternic care a favorizat extinderea flăcărilor”, a subliniat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. Aşa cum a adăugat reprezentanul ISU, nu există riscul ca flăcările să ajungă la locuinţele oamenilor, deoarece porţiunea de pădure cuprinsă de foc se află la mare distanţă de localitate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Guvernul cu turul I, protestatarii cu turul II

Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada elec­torală începe…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…

2 zile ago

Primarul municipiului Hunedoara, ales vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…

2 zile ago

Bulina albă

Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…

2 zile ago

Bulina neagră

M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…

2 zile ago

Polițiștii avertizează! O nouă metodă de înșelăciune a apărut în spațiul online

În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a iden­tificat o tendință de înșelăciune care…

2 zile ago