Încep Campionatele naționale de gimnastică aerobică
La finalul acestei săptămâni, Federația Română de Gimnastică Aerobică va organiza în sala Polivalentă de la Arad, întrecerile Campionatelor Naționale de gimnastică aerobică. Vor participa sportivii de la cele 17 secții de performanță înregistrate ca structuri independente. Vor fi prezente și cele două secții din județul nostru, LPS Cetate Deva și CSS Petroșani.
Demonstrații
Conform datelor de înscriere, Liceul cu Program Sportiv ”Cetate” Deva va participa la 16 probe și îi va avea în competiție și pe cele două recent medaliate la Campionatul European din Italia, de la Pesaro, Daria Mihai și Mirela Frîncu. Alături de cele două gimnaste vor mai fi în competiție Claudia Barna, Siana Căliman, Anca Groza, Bianca Cîmpan, Luana Serbănescu, Larisa Dumitri, Luissiana Budică, Raluca Bocșer, Nicoleta Patrichi și Daniel Anton.
Pentru CSS Petroșani vor participa Ilie Petru, Lunca Popescu, Andreea Alesssi Chiriac, Selena Andreea Șotîngă, Delia Gonciulea, Gabriela Cristina Pârva, Maria Andra Csiki, Elena Adina Istrate, Victoria Anastasia Bucur și Ștefania Raisa Murgilă.
Întrecerile vor debuta vineri, 15 septembrie, cu antrenamentele oficiale de acomodare iar sâmbătă și duminică începând cu orele 10 se vor desfășura probele de concurs.
Menționăm că vor participa la această ediție și componenții loturilor naționale de seniori și juniori, care vor face și demonstrații la competiția de la Arad.