Începând de azi, şoferii vor plăti amenzi mai mari
Odată cu creşterea salariului minim pe economie, măsură care va intra în vigoare începând de astăzi, cresc şi amenzile aplicate conducătorilor auto. Astfel, şoferii care vor încălca regulile de circulaţie vor trebui să scoată mai mulţi bani din buzunar, deoarece se majorează punctul de amendă.
„Punctul de amendă reprezintă 10 la sută din salariul minim pe economie. Întrucât salariul minim a fost majorat, începând cu 1 iulie, de la 975 la 1.050 de lei, punctul amendă va creşte de la 97,5 lei la 105 lei. Aceste modificări ale valorii amenzilor nu încurcă cu nimic buna desfăşurare a activităţii poliţiştilor”, a afirmat comisarul şef Dan Micu, şeful Serviciului Rutier al IPJ Hunedoara. Acesta a adăugat că amenda cea mai mică este de două puncte, a cărei valoare poate fi achitată la jumătate în timp de 24 de ore. Iar, cea mai mare amendă care poate fi aplicată este de 100 de puncte, fiind vorba de cazuri foarte rar întâlnite şi de amenzi date persoanelor juridice. (N. Bumbac)