Vineri, consilierii judeţeni nu au luat act de demisia lui Tiberiu Balint (foto), din funcţia de vicepreşedinte, deoarece nu a fost îndeplinită procedura necesară. „Consiliul Judeţean Hunedoara nu poate lua act astăzi (vineri-29 mai) de această demisie, întrucât proiectul de hotărâre nu are caracter de urgenţă. Practica şi procedura legală spun că această hotărâre trebuie pusă ca punct pe ordinea de zi, nu ca unul suplimentar, într-o şedinţă ordinară. Nu vreau să se ajungă ca proiectul de hotărâre să fie lovit de nulitate, prin urmare, va fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei de luna viitoare”, a explicat Dan Daniel, secretarul judeţului.
Consilier judeţean cu atribuţii de vice
Tiberiu Balint şi-a depus demisia în 28 mai, cu doar o zi înainte de şedinţa ordinară a aleşilor judeţeni din această lună, susţinând că nu mai doreşte să ocupe funcţia de vicepreşedinte al CJ Hunedoara. Acesta a mai afirmat că este cazul să se încheie interimatele şi să se aleagă o conducere legitimă în fruntea instituţiei. Este a doua oară când Balint recurge la gestul de a renunţa la funcţia de vicepreşedinte al administraţiei judeţene, prima dată înaintându-şi demisia în 5 decembrie 2014, odată cu declanşarea anchetei din dosarul în care este cercetat penal împreună cu fostul preşedinte al CJ Hunedoara, Mircea Moloţ. Doar că atunci, Balint a revenit asupra deciziei de a renunţa la funcţia de conducere, retrăgându-şi demisia exact la o lună după ce a fost depusă. În prezent, conducerea CJ Hunedoara este asigurată de vicepreşedintele Dorin Gligor, care are atribuţii de preşedinte prin efectul legii. Adrian David este consilier judeţean cu atribuţii de vicepreşedinte. Urmează ca în şedinţa ordinară din această lună să fie ales un nou vicepreşedinte, în locul lui Balint. Cel mai probabil, acesta va fi Adrian David, el fiind singura propunere pentru postul respectiv. Apoi, din cei doi vicepreşedinţi, aleşii judeţeni vor trebui să desemneze pe cel care va prelua atribuţiile preşedintelui CJ.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…