Categories: ComunitateFlash

Începe construirea sensurilor giratorii

Cristina Ghenea

După îndelungi aşteptări, lucrările de reabilitare şi modernizare a reţelei stradale din municipiul Hunedoara intră pe ultima sută de metri. Începând de săptămâna viitoare, muncitorii se vor apuca de construirea celor două sensuri giratorii prevăzute în proiect, iar până în luna octombrie, marea asfaltare va fi gata.
Deşi, la un moment dat, au avut un moment de respiro, muncitorii care efectuează lucrările de reabilitare a drumurilor din Hunedoara s-au pus, din nou, pe muncă, iar proiectul se apropie cu paşi repezi de final. Potrivit primarului Viorel Arion, deja poate fi începută şi construirea sensurilor giratorii în intersecţiile dintre bulevardele Traian cu Dacia şi Republicii cu Libertăţii. Asta, după ce, aducţiunea de apă – care va permite, ulterior, udarea florilor şi a vegetaţiei din sens – a fost realizată. În total, proiectul – cu o valoare de peste 20 milioane de lei – prevede recondiţionarea a cinci mari bulevarde şi a patru străzi din municipiu, în suprafaţă totală de 11 kilometri. Mai precis, 118.865 de metri pătraţi de stradă au trebuit să fie frezaţi şi reasfaltaţi, peste 18 mii de metri pătraţi au devenit parcări, iar 19 staţii de autobuz vor fi recondiţionate. „Sperăm ca în prima decadă a lunii octombrie, lucrările să fie finalizate. Urmează să fie turnat şi stratul de uzură, iar apoi, mai rămân de efectuat lucrări de cosmetizare şi marcajele rutiere“, a precizat primarul municipiului Hunedoara.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • pacat ca domnul primar nu repara si parcarile . l-as invita pe d-nul Arion in parcare la v2 ,sa vada gropile cu care ne confruntam zi de zi, care ne rupe masinile,si ne chinuie zilele.

  • Pina la parcari mai sunt si strazi, sa vina domn primar sa vada strada Garii de la intrarea din fata la APAPROD si pina la iesirea dispre Lidl. E jale, sunt gropii imense

Recent Posts

Protejează-ți investiția | Cum să alegi suportul potrivit pentru bicicleta ta full suspension

Într-o țară care produce anual peste 2,6 milioane de biciclete și se situează pe locul…

20 de ore ago

Emil Stoica Mariș: Construim un sistem de sănătate modern și accesibil pentru toți

Subprogramul de Tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, Subprogramul de monitorizare a evoluției bolii…

23 de ore ago

Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma: Ne-am angajat să investim în viitorul țării printr-un sistem educațional modern și accesibil

Candidații PSD Hunedoara la Parlament se angajează să investească în viitorul țării printr-un sistem educațional…

23 de ore ago

Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara: Municipiul Hunedoara s-a dezvoltat pas cu pas din 2016 încoace

Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), a declarat că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu…

23 de ore ago

Deputatul PSD Natalia-Elena Intotero: Grija față de oameni vine din convingerea că toți merită respect și oportunități egale

„Sunt Natalia-Elena Intotero și candidez cu convingerea că împreună putem continua efortul comun de dezvoltare…

23 de ore ago