Sorina Popa
Ieri, conducerea judeţului şi cu şefii de la Spitalul Judeţean din Deva au stabilit cum se va face mutarea în aripa nouă a unităţii medicale. Mai precis, în scurt timp, mai multe secţii ale spitalului devean se vor muta în casa nouă, construită deja de câteva luni.
Potrivit specialiştilor, aripa nouă a Spitalului Judeţean Deva este cea mai modernă din ţară la această oră. Era şi păcat, ca medicii, dar şi pacienţii, să nu profite de faptul că investiţia a fost finalizată la timp şi, mai ales, la standarde excepţionale. Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că s-a întâlnit ieri, cu conducerea spitalului, pentru a stabili cum se va face această trecere în casă nouă.
„Pentru dotarea clădirii noi a spitalului am alocat, în acest an, 2,6 milioane de lei. Adică 10 la sută din suma solicitată Ministerului Sănătăţii pentru acest lucru, în 2017, de 25 milioane de lei. Licitaţia pentru dotarea aripii noi o va face Spitalul Judeţean”, a declarat preşedintele Mircea Bobora.
Directorul medical al spitalului devean, Ioan Demeter, a afirmat că în prima fază se vor muta, de la etajul 7 în jos, următoarele secţii: Oftalmologia, ORL, Nou născuţii şi Cezarienele, Urologia, Chirurgia, Blocul Operator. „Rămân în aripa veche Terapia Intensivă şi Anatomia Patologică. Acum, mingea e în terenul constructorului, pentru că mai sunt de făcut unele modificări mici, pentru a putea transfera secţiile respective. Sperăm ca într-o lună să ducem la bun sfârşit această primă etapă. Am făcut o evaluare, ce putem duce în aripa nouă, ce aparatură. Ce este foarte degradat, nu. Se va face o dezinfecţie, e absolut obligatoriu acest lucru. Nu mutăm şi microbii, vă asigur”, a declarat dr. Ioan Demeter, directorul medical al Spitalului Judeţean Deva. Mutarea în clădirea nouă este necesară pentru a face loc constructorului să înceapă reabilitarea vechiului corp al spitalului.
Finanţarea proiectului de reparaţii capitale la Spitalul Judeţean aparţine Ministerului Sănătăţii. Investiţia se ridică la 100 de milioane de lei. Noua aripă s-a ridicat de jos, de la fundaţie. Clădirea are şapte etaje. Şi, dacă ne uităm la dotările care sunt aici, la finisaje, nu exagerăm. Sălile de operaţie de aici sunt cele mai moderne din întreaga ţară, la ora asta nefiind un alt spital cu aşa săli.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
"Unele mici modificari"!
Ar trebui sa-i care Armasescu si Demeter in spate pe cei care trebuie transportati cu liftul.
Ca liftul intra la "mici modificari"!
"Nu mutam microbii..." Asta-i director medical?
Recunoaste ca acum sunt microbi in spitalul in care este director medical de o gramada de ani!
Felicitari doctore!
Mai lasa dosarele de pensionare si fa treaba pentru care esti platit.
Sper ca odata ce ma apuc cu deratizarea sa dispara toți microbii ca tine Demeter....sau mai bine spus microbii PSD-disti.