Astăzi, 14 martie 2022, începe prima etapă a recensământului populației și locuințelor din România. În această etapă se va desfășura auto-recenzarea online.
Toți cei care doresc pot completa informațiile solicitate de INS până în data de 15 mai, online. Persoanele care aleg să se autorecenzeze vor primi câte o zi liberă plătită, de la angajator. În schimb, cei care se opun recenzării sau oferă informații eronate vor fi amendați cu sume cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei.
Poate fi completat cu ușurință
Începe astfel prima etapă a recensământului populației și locuințelor care se va întinde de-a lungul a două luni, până pe 15 mai. În această etapă, fiecare cetățean care dorește poate să completeze singur chestionarul de recensământ. Chestionarul a fost realizat astfel încât să fie completat cu ușurință, în condițiile în care persoana care o face nu beneficiază de o instruire specială. Fiecare dintre cei care vor completa, va avea propriul chestionar de autorecenzare, corespunzător situației particulare în care se găsește
„Știți foarte bine, partea de colectare a datelor se va realiza prin două metode: prin autorecenzare și prin recenzare asistată, realizată cu ajutorul recenzorilor, care vor realiza cu ajutorul tabletelor, interviurile față în față, a spus ea la o întâlnire informală cu presa. Vor fi chestionare particularizate pentru cine este căsătorit și cine nu e, pentru absolveniți de facultate sau de liceu, pentru cei dintr-o anumită categorie de vârstă sau din alta, mai ținem cont dacă lucrează sau nu, dacă este pensionar”, a spus Silivia Pisică, directorul general al Institutului Național de Statistică.
Autorecenzarea va avea loc în perioada 14 martie – 15 mai. Urmează ca din 16 mai și până în 17 iulie, recensământul să fie realizat de operatori care vor merge din casă în casă.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Niciodată nu ați vrut să ajutați victimele torționarilor .