Finalul acestei săptămâni este marcat de debutul unei noi ediţii de campionat în Liga 3 de fotbal, cu participarea celor două formaţii din judeţul nostru, LPS Cetate Deva şi CS Hunedoara.
Conform programului, echipa din Deva va avea o partidă dificilă şi va juca în prima etapă în deplasare la CSC Dumbrăviţa, în timp ce hunedorenii se vor deplasa şi ei, dar la CS Viitorul Dăeşti, din judeţul Vîlcea.
Echipa deveană a avut la antrenamentul de luni o discuţie cu edilul municipiului din reşedinţa de judeţ, care s-a declarat deosebit de încântat de faptul că Ştefan Nanu a preluat postul de antrenor principal şi pentru faptul că prima dată Cetate Deva are un antrenor care a fost selecţionat şi a jucat în echipa naţională a României.
Aşa cum preciza primarul în discuţia cu fotbaliştii echipei devene, obiectivul stabilit pentru noul sezon este simplu şi clar: tribunele să fie pline la meciurile echipei Cetate Deva.
Antrenorul principal Ştefan Nanu are o misiune grea, tocmai de aceea a precizat că îşi mai doreşte fotbalişti la echipă. „Lotul nu este încă definitivat, am găsit un nucleu bun, vreau să promovez şi copiii din Deva şi vom mai aduce jucători. Media de vârstă a lotului actual este de 21 de ani. Este potenţial la Deva. Vreau să fim undeva sus, în primele opt locuri. Cu siguranţă nu se va mai pune problema retrogradării“, a spus tehnicianul devean, care va fi ajutat de secundul Dorian Gugu.(Nicolae Gavrea)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Dacă domnul Oancea nu știe istoria fotbal romanesc și hunedorean este una, dar faptul ca domnul Gavrea preia o informație fără sa o analizeze și mai o prezintă și ca o știre este dezamăgitor.Anult trecut au fost la echipa Ion Petcu și Romulus Gabor-ambii au bifat prezenta atât la nationala mare cât și la juniori(Sa nu uitam totuși, Gabor are o performanta care încă nu a fost egalata în fotbalul romanesc:balonul de aur fiind cel mai bun jucător al mondialului de tineret din 1981.).Prin urmare nu este nici-o premiera pentru fotbalul devean