Mesagerul juridic

Începerea executării silite

Doris Visirin, avocat

Scopul procedurilor judiciare nu se limitează doar la pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti prin care sunt recunoscute drepturi sau stabilite obligaţii, ci trebuie să meargă mai departe, la asigurarea unor posibilităţi de executare efectivă a hotărârilor emise.
Ca ultimă fază a procesului, executarea silită tinde la realizarea efectivă a celor dispuse printr-un titlu executoriu, prin intermediul executorului judecătoresc, care exercită forţa de constrângere a statului.
În situaţia în care există un titlu executoriu pe care debitorul obligaţiei nu îl duce la îndeplinire de bună voie, creditorul obligaţiei are posibilitatea de a solicita, în temeiul unei cereri adresate executorului judecătoresc, executarea silită a acestuia. Executorul, primind cererea de executare silită, solicită instanţei competente încuviinţarea executării în temeiul titlului executoriu pe care creditorul îl deţine iar după ce instanţa încuviinţează executarea, trece efectiv la realizarea actelor procedurale necesare.
Cererea de executare silită cuprinde, pe lângă numele şi domiciliul creditorului şi menţiuni referitoare la numele şi domiciliul debitorului, bunul sau felul prestaţiei datorate, şi modalităţile de executare solicitate de creditor.
După încuviinţarea cererii de executare de către instanţă, executorul judecătoresc va comunica debitorului copie de pe încheiere, o copie a titlului executoriu şi o somaţie prin care pune în vedere debitorului să îşi îndeplinească obligaţia de îndată sau în termenul prevăzut de lege. Dacă debitorul nu îşi îndeplineşte această obligaţie până la expirarea termenului prevăzut în somaţie, executorul poate trece la executarea silită propriu zisă. Aceasta presupune identificarea bunurilor urmăribile ale debitorului şi îndeplinirea actelor de executare asupra acestora.
În cazul în care există opunere la îndeplinirea unui act de executare, executorul judecătoresc poate solicita sprijinul organelor de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice care să asigure îndeplinirea efectivă a activităţii de executare silită şi, dacă opunerea la executare întruneşte elementele unei fapte prevăzute de legea penală, executorul judecătoresc încheie un proces verbal pe care îl înaintează Parchetului de pe lângă instanţa de executare.
Nici un act de executare silită nu poate fi îndeplinit înainte de ora 6.00 şi nici după ora 20.00 şi nici în zilele nelucrătoare, cu excepţia cazului în care există o încuviinţare a instanţei de judecată în acest sens.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura