Ordonanţa de Urgenţă privind darea în plată a activelor din energie, aprobată de Guvern, face parte dintr-un plan pe care autorităţile de la Bucureşti îl discută cu Comisia Europeană în ceea ce priveşte restructurarea Complexului Energetic Hunedoara.
Proiectul implică închiderea minelor de huilă şi salvarea centralelor Paroşeni şi Mintia. „Aşteptam de mult această ordonanţă pentru darea în plată a activelor din energie. Este parte a planului pe care îl discutăm cu Comisia Europeană pentru restructurarea CEH, companie care a primit un ajutor de salvare acum câţiva ani şi acum are datorii foarte mari pe care nu le poate plăti şi o să treacă printr-o procedură prin care două grupuri energetice vor fi scoase în afară şi vor deveni noi companii, iar minele vor intra într-un proces de închidere controlată”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Minele din Valea Jiului ar urma să fie închise etapizat. ”Cele două grupuri energetice care vor continua să funcţioneze sunt cel de la Paroşeni şi unul de la Mintia, care vor primi şi subvenţii prin viitoarea schemă privind piaţa de capacitate, întrucât vor furniza servicii pentru echilibrarea sistemului”, a explicat şeful Consiliului Concurenţei.
O nouă fabrică de componente din plastic pentru industria auto se va construi pe un…
Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că Universitatea din…
Alexandru C., recidivist din Lupeni Pentru că a comis o tâlhărie la scurt timp după…
Schimbare de șefie în capitala regiunii cu lămpașe, unde mai mulți șefi cu epoleți au…
Cei trei proxeneți, doi bărbați și o femeie, au sechestrat trei tinere și le-au obligat…
Sezonul de îmbolnăviri de iarnă din China este mai puţin sever decât anul trecut, potrivit…
View Comments
Termocentrala Paroseni este modernizata de japonezi si indeplineste toate conditiile de mediu . Vrem investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan !