Mesagerul juridic

ÎNCHIRIEREA CASETELOR DE VALORI

Doris Visirin, avocat

Închirierea casetelor de valori este un contract reglementat de codul civil la art. 2196-2198, complex, inedit şi care asigură o confidenţialitate deplină.
În executarea contractului de închiriere a casetei de valori, instituţia de credit sau o altă entitate care prestează în condiţiile legii astfel de servicii, denumită prestator, răspunde faţă de client pentru asigurarea unei încăperi adecvate şi sigure, precum şi pentru integritatea casetei. În casetele de valori pot fi depuse atât bunuri cu valoare patrimonială, pecuniară (bijuterii, colecţii, tablouri, documente de valoare etc), cât şi bunuri de valoare istorică, ştiinţifică, culturală sau fără valoare determinată.
Prestatorul va fi îndreptăţit la perceperea unei remuneraţii pentru acest serviciu, precum şi la rambursarea costurilor suportate pentru întreţinerea casetei de valori, inclusiv a primelor de asigurare achitate.
El nu devine proprietar al bunurilor depozitate în caseta de valori, ci are doar calitatea de detentor al acestora.
Dispoziţia legală nu prevede încheierea unui proces verbal sau a unui inventar prin care să se identifice bunurile depozitate în caseta de valori însă, dat fiind faptul că valorile urmează a fi asigurate, este utilă identificarea şi evaluarea acestora.
În cazul în care caseta este închiriată mai multor persoane, oricare dintre acestea poate cere deschiderea casetei, dacă nu s-a stipulat altfel prin contract. În caz de deces al clientului sau al unuia dintre clienţii care foloseau aceeaşi casetă, prestatorul, odată ce a fost înştiinţat, nu poate să consimtă la deschiderea casetei decât cu acordul tuturor celor îndreptăţiţi sau, în lipsă, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.
Contractul de închiriere a casetelor de valori este încheiat pentru un termen determinat şi, la împlinirea acestuia, după expirarea unei perioade de trei luni de la notificarea adresată clientului, prestatorul poate cere instanţei de judecată, pe cale de ordonanţă preşedinţială, autorizarea de a deschide caseta de valori. Notificarea clientului se poate face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la ultimul domiciliu sau sediu adus la cunoştinţa instituţiei de credit.
Deschiderea casetei de valori se face în prezenţa unui notar public cu respectarea măsurilor prevăzute de instanţă, prestatorul fiind obligat să ia măsuri de păstrare a integrităţii valorilor bunurilor depozitate.
Instanţa de judecată poate, de asemenea, să dispună măsuri de conservare a obiectelor descoperite, precum şi vânzarea acestora în măsura necesară acoperirii chiriei şi cheltuielilor efectuate de prestator, precum şi, dacă este cazul, a prejudiciului cauzat acestuia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura