Un bărbat din Valea de Brazi-Uricani aproape că şi-a omorât în bătaie un consătean cu care avea un conflict mai vechi. Individul a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru tentativă de omor.
Ion Gheorghe Romoşan, bărbatul condamnat pentru tentativă de omor, nu şi-a recunoscut nicio clipă fapta, însă a fost găsit vinovat de magistraţii de la Tribunalul Hunedoara. Aceştia l-au condamnat la trei ani de închisoare, iar soluţia a fost menţinută şi de Curtea de Apel Alba Iulia, chiar dacă procurorii hunedoreni au cerut instaţei de apel o pedeapsă mai aspră pentru fapta comisă. Romoşan a mai fost obligat să presteze muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei oraşului Uricani sau Primăriei municipiului Lupeni, pe o perioadă de 90 de zile. Totodată, va trebui să plătească victimei sale suma de 5.000 de lei drept daune morale şi peste 5.000 de lei către Spitalul de Urgenţă Petroşani. Fapta s-a petrecut anul trecut, iar procurorii spun că între cei doi consăteni exista un conflict mai vechi, motivul fiind o proprietate. Agresorul s-a dus la locuinţa victimei ca să-i ceară socoteală, a pus mâna pe o rangă metalică şi şi-a lovit adversarul cu putere, dar nu s-a oprit chiar dacă a căzut la pământ. Bărbatul bătut a avut nevoie de circa 40-45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar procurorii au concluzionat că loviturile i-au pus în primejdie viaţa. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…