Teribila faptă a avut loc în primăvara acestui an, iar o femeie din localitatea Pui a trecut prin momente de groază din cauza agresorului de 19 ani. Tânărul Ioan Doinel Băluşe, zis „Dede“, a intrat peste ea în casă şi a încercat să o violeze. A fost prins de poliţişti şi arestat preventiv, iar Judecătoria Haţeg l-a condamnat la închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu şi tentativă de viol. Pedepsele i-au fost contopite şi după adăugarea unui spor, individul a rămas cu trei ani şi două luni de închisoare în regim de detenţie. Acesta a atacat soluţia cu apel şi urmează ca magistraţii de la Alba să decidă dacă pedeapsa primită este justă. Pe de altă parte, victima a reuşit să se împotrivească agresorului şi astfel a scăpat de viol. Într-un moment de neatenţie a acestuia, femeia a scăpat din mâinile lui şi a fugit la o vecină. Bătrâna a avut totuşi nevoie de spitalizare în urma loviturilor încasate de la individ. (M.Gânju)
Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada electorală începe…
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…
Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…
M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…
În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a identificat o tendință de înșelăciune care…