Magdalena Şerban
„În ce priveşte personalul nostru medical, nu sunt cazuri confirmate la ora actuală. Există doi medici care au fost contacţi, dar deocamdată nu prezintă simptomele specifice COVID-19. Au rămas câteva zile acasă, în izolare. Zona-tampon, amenajată în regim exclusiv pentru cazurile în care există suspiciuni, are patru saloane a câte două paturi fiecare, fiind internaţi câte un pacient în salon. Dacă fac parte din aceeaşi familie, atunci îi punem pe ambii în acelaşi salon. Sunt ţinuţi doar până în clipa în care fie se pozitivează în urma testării şi sunt trimişi imediat la un spital suport Covid-19 din judeţ, în funcţie de locurile disponibile, fie nu se confirmă prezenţa virusului şi sunt transferaţi pe secţia noastră de Boli Infecţioase. Dacă, să zicem, nu sunt locuri disponibile la unităţile respective, bolnavul rămâne la noi până când se eliberează un pat. Triajul se face în Urgenţă. Avem un cort care cel puţin pentru moment nu a fost pus în funcţiune, e dotat cu cele necesare, există inclusiv sistem de încălzire pentru ca pacienţii să nu stea în frig, iar dacă evoluţia pandemică o va impune, o să-l introducem în circuit. E şi vremea virozelor şi a răcelilor, chiar a gripelor de sezon, dar în urma examinării medicale, se pune un diagnostic precis. Legat de fluxul de bolnavi ce prezintă suspiciuni, s-a dezvoltat consistent în ultima perioadă“, arată Ioan Cobori (foto), managerul Spitalului Municipal Brad.
Acesta este de părere că investiţia în zona-tampon, chiar dacă a presupus o cheltuială realizată cu sprijinul municipalităţii, se dovedeşte de bun augur, în condiţiile în care a venit în întâmpinarea noului episod pandemic. După cum se ştie, preventiv, primarul Florin Cazacu a prioritizat concretizarea demersului, fiind luată în calcul evoluţia îmbolnăvirilor marcate la nivel naţional, european şi chiar mondial.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…