Incidentele de la Lotul Olimpic de Bob sancţionate de COSR
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a luat cunoştinţă de faptele petrecute la Lotul Olimpic de Bob al României, în cantonamentul din Letonia, de la Sigulda, şi dezaprobă orice gest care aduce atingere oricărui sportiv.
COSR cere Federaţiei Române de Bob şi Sanie (FRBS) ca, până la definitivarea cercetării, să numească un nou antrenor care să asigure continuitatea pregătirii pentru componentele Lotului Olimpic de Bob şi participarea la competiţiile internaţionale din calendarul Federatiei Internaţionale de Bob şi Skeleton.
Totodată, COSR a solicitat în regim de urgenţă Federaţiei Române de Bob şi Sanie să analizeze situaţia şi să acţioneze rapid pentru clarificare şi soluţionare. Mai mult COSR a comunicat că îşi exprimă totalul dezacord faţă de astfel de situaţii şi oferă sprijin total pentru ca sportiva Ioana Teodora Gheorghe să îşi poată continua pregătirea în condiţii de siguranţă până la soluţionarea şi clarificarea situatiei.
Decizia COSR vine după ce antrenorul lotului naţional de bob al României, Paul Neagu (66 ani), a fost acuzat de sportiva Ioana Gheorghe, componentă a lotului olimpic de bob, de violenţă, hărţuire, intimidare şi proxenetism.Tehnicianul a intrat în camera din cantonament peste sportiva aflată singură în cameră şi vrut să o lovească, după ce i-a luat telefonul. A fost necesară intervenţia organelor de poliţie care au plasat-o pe sportivă la un alt hotel. (În foto cei doi protagonişti ai scandalului)