Comunitate

Incinta I a Cetăţii Deva s-a redeschis pentru public; monumentul poate fi vizitat integral

Incinta I a Cetăţii Deva s-a redeschis, joi, pentru public, după o perioadă de trei ani în care acest spaţiu, situat în par­tea centrală a monumentului is­toric, a fost supus unui proces de rea­bilitare şi refuncţionalizare în baza unei finanţări nerambursabile de 5 milioane de euro câştigată de Primărie, astfel că acum locul poate fi vizitat în in­te­gralitatea sa.

Evenimente culturale
Proiectul de refuncţionalizare pre­ve­de ca în Incinta I să fie organizate mai multe spaţii în care să fie organizate evenimente culturale şi în care să fie expuse litografii de epocă şi alte imagini istorice cu Cetatea Deva, piese de ar­tilerie specifice epocii, arme din epocile istorice prin care a trecut monumentul istoric.
Lucrările exterioare au vizat curtea mare, care este dedicată evenimentelor cul­turale, curtea mică şi zona de le­gătură dintre cele două acestea.
„În Incinta I vor fi expuse litografii de epocă şi alte imagini istorice cu Cetatea Deva, piese de artilerie specifice epocii, arme specifice diferitelor epoci istorice prin care a trecut Cetatea. Deasupra ma­gaziei de arme, Platforma Belvedere Est – cel mai spectaculos loc din Incinta I – va găzdui evenimente cu specific istoric şi va fi, în acelaşi timp, un pol de atracţie major în circuitul de vizitare a Cetăţii, având în vedere că de aici poate fi admirat atât oraşul, cât şi toată Valea Mureşului”, a explicat primarul muni­cipiului Deva, Florin Oancea.
În Pivniţa Mare a fost creată o „scenă din viaţa zilnică a garnizoanei”, iar Piv­niţa Mică s-a transformat într-o în­că­pere memorială, dedicată călugărului David Ferencz – fondatorul şi primul epis­cop al Bisericii Unitariene, care a fost în­car­cerat şi a murit în Cetatea Deva.

Binocluri
Pe Platforma Belvedere Sud, care oferă o panoramă spectaculoasă asu­pra oraşului, au fost amplasate mai mul­te binocluri.
O sală multimedia a fost amenajată în locul fostei pivniţe de vinuri a gar­ni­zoa­nei Cetăţii, spaţiul fiind dotat cu mo­ni­toare, o instalaţie audio performantă, pa­nouri interactive cu touchscreen şi dis­pozitive de proiecţie pentru holo­grame. Această sală va putea fi folosită pentru simpozioane, conferinţe sau ca loc pentru lecţii deschise de istorie.
În corpul de gardă şi în arest sunt ex­puse elemente de piatră sculptată des­coperite în săpătura arheologică, iar fosta temniţă găzduieşte obiecte spe­cifice acestei funcţiuni, între care o ma­să de tortură şi dispozitive de schin­giuire specifice epocii.
Totodată, în spaţiul cetăţii au fost ame­najate şi grupuri sanitare, prevăzute cu fa­cilităţi pentru persoanele cu diza­bi­li­tăţi.
„Refuncţionalizarea Incintei I şi re­in­troducerea acesteia într-un circuit turistic coerent, alături de incintele II şi III, care sunt deja reabilitate, va de­ter­mina implicit dezvoltarea turismului cultural-istoric, punerea în valoare a istoriei şi tradiţiilor zonei şi implicit creşterea numărului de turişti. Este un proiect care pune în valoare frumuseţea Cetăţii noastre – simbolul municipiului Deva”, a conchis primarul Oancea.
În medie, Cetatea Deva este vizitată de 170.000 de turişti pe sezon. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

5 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

6 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago