Inconștiența unei tinere se putea sfârși tragic
Tânăra avea permis de conducere de doar un an, dar acest lucru n-a oprit-o să urce la volan în stare de ebrietate.
Băută bine, după cum a reieșit din buletinului de analiză emis de SJML Hunedoara, șoferița și-a luat în mașină și fiica și a pornit la drum. La scurt timp a intrat cu autoturismul în gardul de beton al unei case. În urma accidentului, nimeni nu a fost rănit, iar polițiștii au testat-o pe șoferiță și au stabilit că avea 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Legiștii au stabilit alcoolemia exactă, respectiv 1,94 g ‰ alcool pur în sânge. Tânăra a recunoscut faptele imputate și a ajuns la o înțelegere cu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, încheind astfel un acord de recunoaștere a vinovăției. În aceste condiții, Judecătoria Hunedoara a condamnat-o pe șoferiță șa 1 an închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. (M.Gânju).