Bărbatul, aflat în Penitenciarul Aiud, a fost trimis în judecată la Tribunalul Hunedoara pentru tentativă de omor. Acesta și-a atacat un amic cu o macetă pe motiv că i-a trimis soției sale mai multe mesaje în care-i propunea să fie amanți.
Amenințată că o omoară
Conform anchetei, inculpatul P.A.I., în toamna anului trecut, s-a înarmat cu o macetă și cu un spray cu o substanță iritantă. În Sântandrei l-a văzut pe rivalul său că stătea la o masă, i-a pulverizat o substanța în față şi a încercat în repetate rânduri să-l lovească cu maceta, țintind astfel zona superioară a corpului și a capului. ”În urma încercărilor persoanei vătămate de a se apăra împotriva loviturilor inculpatului, aceasta a suferit leziuni traumatice la nivelul palmelor care au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale. Fapta anterior descrisă a tulburat ordinea şi liniştea publică. Martorul (…) a confirmat agresiunea exercitată de inculpatul P.A.I. asupra persoanei vătămate, precum și utilizarea de către acesta a macetei și a spray-ului paralizant. Totodată, acesta a precizat că în timpul conflictului, persoana vătămată a fost amenințată de către inculpat că va fi tăiată și omorâtă”, se arată în dosar. Fiind audiat în cauză, inculpatul a adoptat o atitudine parţial sinceră, recunoscând în parte și regretând fapta comisă. Tribunalul Hunedoara l-a condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, cu executare în penitenciar. (M. Gânju)
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…