Infractori prinşi în timpul raziei
O acţiune a poliţiştilor din municipiul Lupeni, derulată la sfârşitul săptămânii trecute, s-a soldat cu patru persoane reţinute, dintre care una a ajuns în penitenciar. Astfel, în urma raziei efectuate în două cartiere din oraş, poliţiştii au reuşit să-l prindă pe Toader R., de 24 de ani, din Lupeni, care a fost condamnat la închisoare pentru furt calificat şi se sustrăgea executării pedepsei. De asemenea, au fost depistaţi Daniel A., de 43 de ani, din Aninoasa, Marian L., de 24 de ani, din Vulcan şi Mihail D., de 41 de ani, din Lupeni, care au furat din incinta unei societăţi comerciale din Lupeni, cinci metri cubi de material lemnos prelucrat, cauzând un prejudiciu de 3.000 lei. (M. Gânju)