Categories: ActualitateFlash

Înghesuială la plata impozitelor şi taxelor

Nicoleta Popa

Chiar dacă impozitele au crescut cu 20 la sută, devenii s-au înghesuit ieri să îşi achite dările la bugetul local, chiar din prima zi în care ghişeele au fost deschise. Astfel, aproximativ 900 de persoane s-au prezentat ieri la sediul Serviciului Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Deva, ca să îşi plătească taxele şi impozitele pe clădiri, terenuri sau autoturisme.
„A devenit o obişnuinţă ca de câţiva ani să vin în prima lună a anului să îmi achit datoriile. Am venit acum, că poate peste câteva luni, nu vom mai avea bani, dacă guvernanţii tot cresc taxele, dar la pensie nu ne mai adaugă nimic”, a declarat Mioara Ivan, o pensionară din Deva.

Reducere de 5 la sută
Devenii au fost motivaţi şi de faptul că aceia care îşi vor achita integral impozitul pentru acest an, până la 31 martie, vor beneficia de o reducere de 5 la sută. În schimb, cei care nu vor plăti până la această dată impozitul aferent semestrului I, vor fi nevoiţi să achite majorări de 0,1 la sută din suma stabilită, pentru fiecare zi de întârziere.

Zece deveni vor primi banii înapoi
„Cei care îşi plătesc taxele şi impozitele la Primăria Deva cu cardul până la 31 decembrie 2010 participă la o tombolă, în urma căreia 10 persoane vor primi banii înapoi. Singura condiţie este ca impozitul achitat să nu depăşească suma de 250 de lei”, a precizat Carla Popa, şef Serviciu Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Deva.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o zi ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

2 zile ago