Categories: ActualitateFlash

Inhalăm praf din greu

Carmen Cosman

Cantităţile mari de praf aruncate în atmosferă ne omoară cu zile, iar aceasta este concluzia îngrijorătoare a specialiştilor. Nici hunedorenii nu pot să stea liniştiţi, pentru că în acest an, au fost semnalate mai multe depăşiri ale concentraţiilor de pulberi în suspensie.
Ne înecăm în praf, iar organismul nostru resmite din plin acest lucru. În primul trimestru al acestui an, în judeţul Hunedoara s-au semnalat mai multe depăşiri ale concentraţiilor de pulberi în suspensie, cu efecte directe asupra sănătăţii noastre. Georgeta Barabaş, directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Hunedoara, a declarat că în primul trimestru al acestui an, cele mai multe depăşiri au fost semnalate pe staţiile de monitorizare a calităţii aerului din Deva. „Am avut 26 de depăşiri imediate”, a precizat Barabaş, care a explicat că în acest caz, măsurătorile se fac în sistem automat, iar rezultatele se comunică imediat. Astfel, dacă valorile maxime admise sunt de 50 mg/mc/24 de ore, depăşirile măsurate în sistem imediat au fost de 26 de ori mai mari decât aceste valori. Depăşiri ale valorilor maxime admise s-au constatat şi în alte zone din judeţ, cele mai multe, după Deva, înregistrându-se la Călan şi Vulcan. „În cazul în care se constată depăşiri ale valorilor admise, se comunică datele către comisarii Gărzii de Mediu, ca să identifice sursa”, a mai spus directorul APM Hunedoara. Georgeta Barabaş a precizat că nu doar din punct de vedere legal este o problemă, dar şi din punctul de vedere al expunerii, concentraţiile mari de pulberi în suspensie sunt periculoase.
Concentraţia mare de praf din atmosferă a stârnit chiar şi îngrijorarea Uniunii Europene. Comisia Europeană a anunţat la începutul acestei luni, trimiterea unui aviz motivat României, a doua etapă din cadrul procedurii de încălcare a dreptului comunitar, pentru nerespectarea normelor cu privire la calitatea aerului, fiind vorba despre normele referitoare la concentraţia particulelor în suspensie PM10. România a primit un termen de 60 de zile pentru a se conforma, iar în absenţa unui răspuns satisfăcător, executivul UE se poate adresa Curţii Europene de Justiţie.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • garda de mediu a lui peste ,o institutie care ne maninca bani degeaba ,de monitorizare avem nevoie ,adica sa vedem cit de mult sintem otraviti , dar pot ei sa ia vreo masura,bani aruncati pe apa simbetei asta e parerea mea despre garda de mediu

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o zi ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

2 zile ago