Actualitate

Înjunghiat în scara blocului

Maximilian Gânju

Agresiunea a avut loc miercuri dimineaţa, în scara unui bloc din municipiul Vulcan. Victima, un bărbat de 37 de ani, din localitate, se afla în vizită la un amic când a fost atacat de trei indivizi.

Bărbatul atacat susţine că a fost înjunghiat de unul dintre indivizi, un tânăr pe care nu-l cunoaşte şi apoi târât într-un apartament. ”Am avut o sesizare în această dimineaţă, în legătură cu o persoană înjunghiată. Prezenta mai multe leziuni cauzate de corp tăietor – înţepător, după cum ne-au spus medicii. Persoana este internată în spital în stare stabilă, fiind în afara pericolului. Se fac cercetări pentru identificarea autorilor şi stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a comis fapta”, a declarat, ieri, Toma Mihu, şeful Poliţiei Vulcan.
Potrivit unor informaţii neoficiale, victima ar avea probleme de comportament şi pe fondul consumului de alcool s-ar fi ajuns la agresiune. Ar fi avut un schimb de replici în scara blocului, cu cei trei tineri, aflaţi şi ei în stare de ebrietate, iar de aici a mai fost un pas până la agresiune. În acest caz a fost întocmit un dosar penal iar în funcţie de ceea ce spun medicii legişti, poliţiştii şi procurorii ar putea schimba încadrarea juridică a faptei. Cert este că în acest moment se fac cercetări pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura