Actualitate

Înjunghiat în scara blocului

Maximilian Gânju

Agresiunea a avut loc miercuri dimineaţa, în scara unui bloc din municipiul Vulcan. Victima, un bărbat de 37 de ani, din localitate, se afla în vizită la un amic când a fost atacat de trei indivizi.

Bărbatul atacat susţine că a fost înjunghiat de unul dintre indivizi, un tânăr pe care nu-l cunoaşte şi apoi târât într-un apartament. ”Am avut o sesizare în această dimineaţă, în legătură cu o persoană înjunghiată. Prezenta mai multe leziuni cauzate de corp tăietor – înţepător, după cum ne-au spus medicii. Persoana este internată în spital în stare stabilă, fiind în afara pericolului. Se fac cercetări pentru identificarea autorilor şi stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a comis fapta”, a declarat, ieri, Toma Mihu, şeful Poliţiei Vulcan.
Potrivit unor informaţii neoficiale, victima ar avea probleme de comportament şi pe fondul consumului de alcool s-ar fi ajuns la agresiune. Ar fi avut un schimb de replici în scara blocului, cu cei trei tineri, aflaţi şi ei în stare de ebrietate, iar de aici a mai fost un pas până la agresiune. În acest caz a fost întocmit un dosar penal iar în funcţie de ceea ce spun medicii legişti, poliţiştii şi procurorii ar putea schimba încadrarea juridică a faptei. Cert este că în acest moment se fac cercetări pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago