Tânăra pilot de raliuri, decedată la sfârşitul săptămânii trecute, cu o seară înainte de a participa la Cupa VTM Hunedoara-Hăşdat, a fost condusă ieri pe ultimul drum. Femeia a fost înmormântată în cimitirul nou din Orăştie – localitatea sa natală.
Ceremonia de rămas-bun a fost una restrânsă. Familia şi prietenii Danielei s-au adunat ieri, pentru a o conduce pe tânără pe ultimul drum, într-un cadru ferit de privirile străinilor şi mai ales, a reprezentanţilor mass-media. O echipă de bodyguarzi a păzit funerariile, dar acestea nu au fost lipsite de incidente. Se pare că sora Danielei, profund îndurerată de pierderea suferită şi probabil, istovită din cauza căldurii, a avut nevoie de intervenţia medicilor, leşinând de două ori la rând. Un echipaj de la Ambulanţă a intervenit şi i-a dat femeii primul ajutor.
La înmormântare, au fost prezenţi şi colegii Danielei Zaharie, piloţi veniţi în special din Timişoara – acolo unde tânăra locuise în ultimii ani. O parte dintre ei au purtat combinezoanele de curse, în memoria fostului pilot. La cimitir, a fost adusă şi maşina Danielei, Honda cu care tânăra a făcut ultima sa cursă.
Vineri, cu o seară înainte de startul raliului VTM Hunedoara-Hăşdat, Zaharie Daniela ieşise pe traseu, pentru a face un tur de recunoaştere. Din cauza vitezei, într-o curbă, a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe contrasens, ciocnindu-se frontal cu un alt autoturism. Femeia a murit până la intervenţia medicilor, iar competiţia a fost anulată.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…