Încă o demonstraţie a modului în care se iau deciziile pe plaiul mioritic a avut loc vineri, la Deva, când Consiliul Local a votat o hotărâre extrem de importantă, fără să ştie careva ce a votat şi care sunt implicaţiile acestei decizii. Este vorba de comasarea unor licee şi şcoli din Deva, Traian la Decebal, Mincu la Hurmuzescu etc.
Iniţial, când am văzut că, în sala de consiliu, au apărut dascăli deveni şi chiar un lider de sindicat, m-am aşteptat măcar la apariţia unor puncte de vedere mai serioase, la ridicarea unor întrebări legate de acest proiect pus pe genunchi şi aruncat, fără explicaţii, pe masa aleşilor locali. Ei, aş! Nu a scos nimeni nici un sunet. Dascălii au privit cum se votează, voiniceşte, în automatul numit Consiliul Local Deva, şeful de sindicat a ţinut un discurs semănând cu ploaia de vară, discurs ce a mângâiat fin urechile aleşilor, critica pipernicită din text fiind doar joacă de orator, consilierii locali au tăcut mâlc, făcându-se că au treabă prin carneţele sau laptop-uri, iar noi, jurnalişti prezenţi la adunare, am rămas cu ochii mari şi gura bine căscată, pricepând greu cum de se ia asemenea decizie după ureche.
Să fim bine înţeleşi, nu neagă nimeni faptul că ar fi nevoie de făcut ordine prin reţeaua şcolară din Deva: sunt destule probleme. Numai că o astfel de schimbare nu e nici lesne de făcut şi nici nu poate fi operată la întâmplare, pe două-trei considerente economice.
Personal, consider că sunt două lucruri nelalocul lor în această poveste. În primul rând, proiectul de hotărâre nu a fost supus dezbaterii publice, însoţit de o argumentaţie detaliată, pentru a oferi managerilor de şcoli, dascălilor şi părinţilor posibilitatea de a-şi spune părerea. În al doilea rând, aşa şchiop cum este, proiectul de hotărâre a fost supus la vot într-o şedinţă extraordinară, fuga-fuga, deşi putea să aştepte liniştit şedinţa normală de Consiliu Local, de la sfârşitul lunii.
Lipsa de reacţie în această problemă, inclusiv din partea societăţii civile, este ciudată: ori nimeni nu a priceput că o astfel de decizie are consecinţe care, punctual, ar putea fi dramatice, ori pur şi simplu, nu există interes pentru situaţia şcolilor devene. Singura reacţie, tulburătoare prin suficienţa ei, a fost aceea a unor dascăli şi părinţi care s-au arătat fericiţi: copiii noştri vor fi, anul viitor, decebalişti!
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…
View Comments
Tot așa de multă reacție o să aibă devenii și când o să deschidă Gurie seminar teologic sus în deal. Las că merge, las că-i bine, las că nu mă deranjează. Pentru că în fond și la urma urmei, vorbim de capra vecinului. De fapt de ce ne mirăm, tot așa de multă reacție au devenii acum, de când s-a aflat că se forează la marginea orașului pe Avram Iancu pentru aur.
multumesc ca mi-ati sters comentariul, desi a fost cat se poate de civilizat.
traiasca cenzura !