Înşelată cu 1.500 de euro prin metoda „Accidentul”
O femeie din municipiul Deva a rămas fără 4.000 de lei şi 500 de euro după ce un recidivist, din spatele gratiilor, a reuşit să o convingă de faptul că ginerele ei a fost implicat într-un accident rutier.
Individul nu era la prima înşelăciune prin această metodă şi a fost prins. Procurori l-au trimis în judecată, zilele trecute, cu învinuirea de înşelăciune. Bărbatul a sunat-o pe femeie şi i-a spus că are nevoie urgent de bani, deoarece ginerele ei a accidentat un copil. Banii ar fi fost necesari ca să-l plătească pe tatăl copilului, ca el să nu depună plângere. Femeia l-a crezut până în ultima secundă şi i-a transferat banii prin Wester Union, dar individul n-a apucat să-i ridice imediat. După ce a realizat că a fost victima unei înşelăciuni şi a sesizat Poliţia, anchetatorii au mers pe fir şi l-au prins pe individ când ridica banii din bancă. (M.Gânju).