ActualitateComunitate

INSEMEX Petroșani, în calitate de partener în proiectul european REM, a organizat o întâlnire la București

Magdalena Șerban
În calitate de partener la im­ple­men­tarea proiectului cu titlul ”REduction of Methane emissions from post mi­ning goafs to minimise their inflow into VAM” (Reducerea emisiilor de metan din lucrările miniere închise pentru a minimiza afluxul lor în aerul de ven­tilație), Institutul Național pentru Se­cu­ritate Minieră și Protecție Explozivă – INCD INSEMEX Petroșani a or­ga­nizat cea de-a doua întâlnire tehnică a consorțiului de cercetare, la București.

Cu implementare comună
„Proiectul, al cărui acronim este REM, se desfășoară pe o perioadă de 54 de luni (2023-2027) și beneficiază de fi­nan­țare prin intermediul Fondului de Cer­cetare pentru Cărbune și Oțel (RFCS) al Comisiei Europene, având o valoare totală de peste 21 de milioane de EURO, din care 50% reprezintă con­tribuția Comisiei, iar cea de-a doua ju­mătate constituind cofinanțarea din par­tea partenerilor. Consorțiul de cer­cetare care dezvoltă demersul cuprinde 6 parteneri, entități academice, ins­ti­tute de cercetare și agenți economici din Polonia, Spania și România, după cum urmează: Institutul Central Minier – GIG Katowice, Institutul Național de Cer­cetare pentru Petrol și Gaze INIG-PIB din Cracovia, Institutul Național de Cercetare pentru Geologie PIG-PIB din Varșovia, Compania minieră JSW SA, INCD INSEMEX Petroșani și Univer­si­ta­tea din Oviedo. Întâlnirile tehnice dintre parteneri se desfășoară de două ori pe an, prima dintre acestea și cea care a re­prezentat întâlnirea de start a pro­iec­tului, fiind organizată de coordonatorul din Polonia, la sfârșitul lunii martie a acestui an”, a comunicat dr. ing. Artur George Găman (foto), directorul ge­ne­ral al INSEMEX Petroşani şi preşedintele de onoare al Asociaţiei Salvatorilor Mi­ni­eri şi de Suprafaţă. Potrivit acestuia, consolidarea sau crearea unor contacte și parteneriate, implicarea în proiecte co­mune cu alte entități din sfera pro­fe­sională – atât pe plan intern cât mai ales extern, menținerea unei linii de update in­formațional și prezența la diverse ac­țiuni, întruniri, simpozioane și eveni­men­te științifice naționale și internaționale rămân în zona de interes a instituției. Asta, deoarece e foarte importantă des­chiderea către lume.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura