Categories: Comunitate

Insemex Petroşani, participant la Salonul Internaţional al Cercetării de la Geneva

Magdalena Şerban

Începând de astăzi şi până duminică, specialiştii de la Insemex Petroşani vor lua parte la Salonul Internaţional al Cercetării de la Geneva (Elveţia). Manifestarea, catalogată a fi cel mai prestigios eveniment la nivel mondial în domeniul inventicii, este organizată sub înaltul patronaj conferit de Guvernul Federal Elveţian, oraşul Geneva, precum şi de Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală-OMPI.

„Standul de prezentare al României este realizat sub egida Ministerului Cercetării şi Inovării, entitate care asigură atât selecţia invenţiilor, cât şi plata participării acestora. Astfel, România va prezenta un număr de 30 de invenţii din diferite domenii de activitate, iar în ce ne priveşte, vom expune lucrarea «Stand pentru determinarea limitelor de explozie pentru vaporii lichidelor inflamabile». Ne bucurăm că am fost desemnaţi, din nou, să ducem mai departe numele ţării noastre, prin intermediul unui eveniment de o importanţă majoră, dedicat exclusiv invenţiilor, ce constituie totodată o piaţă unică în ceea ce priveşte licenţele. Sunt convins că şi de această dată, Insemex îşi va dovedi profesionalismul. De altfel, participarea la evenimente de o asemenea anvergură este un prilej de certificare şi reconfirmare a poziţiei pe care o ocupăm în domenul inventicii”, a afirmat dr. ing. George Artur Găman (foto), directorul general al Insemex Petroşani.
Trebuie amintit că la ediţia de anul trecut, cercetătorii din Valea Jiului au obţinut o medalie de aur şi un premiu special, prezentând «Sursa de impulsuri scurte dreptunghiulare programabile de curent pentru încercarea componentelor barierelor de securitate din cadrul instalaţiilor de curenţi slabi din spaţiile cu pericol de atmosferă explozivă». Atunci, Salonul a reunit 36 de invenţii din diferite domenii şi un număr de o mie de lucrări.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago