În perioada 17-18 octombrie, la Universitatea Tehnică a Moldovei din Chişinău s-a desfăşurat a 14-a ediţie a Conferinţei „Zilele Academiei de Ştiinţe Tehnice din România”, organizată de instituţia de învăţământ superior în colaborare cu filiala ASTR din Republica Moldova şi Asociaţia Inginerilor din Republica Moldova. Printre cei prezenţi s-au numărat reprezentanţi ai Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră Insemex Petroşani.
La eveniment au participat membrii ASTR, membrii AGIR, cadre didactice din universităţi, cercetători ştiinţifici, doctoranzi si masteranzi, specialişti din industrie şi proiectare. Lucrările susţinute vor fi publicate în Proceedings „Zilele Academice ale ASTR”, ediţia a XIV-a, 2019 sau în Journal of Engineering Sciences and Innovation ( JESI) – Editura AGIR. Tematica generală a evenimentului a vizat subdomenii de interes precum Creativitate şi inovare, Inginerie mecanică, mecanisme şi tehnologii de fabricaţie, Ingineria construcţiilor, Ingineria materialelor, Electronică, automatizări şi tehnologia informaţiei, Energetică şi inginerie electrică, Ingineria transporturilor.
Din delegaţia Insemex au făcut parte directorul general dr. ing. George Artur Găman, directorul tehnic dr. ing. Daniel Pupăzan, dr. ing. Sorin Burian şi drd. ing. Robert Laszlo. Reprezentanţii Văii Jiului au prezentat lucrarea “Utilizarea tehnologiilor inovatoare în evaluarea şi pregătirea psihologică a personalului care desfăşoară activităţi în medii periculoase”.
,,Am fost onorat să primesc, în cadrul manifestării, Diploma de apreciere pentru promovarea activă a valorilor ştiinţifice şi inginereşti. Este o recunoaştere a efortului depus de-a lungul anilor, munca fiind una în echipă. Aşa că le mulţumesc, încă o dată, colegilor mei, fără a căror implicare nu puteam să ajungem la realizări notabile. Încercăm să fim prezenţi la cât mai multe întruniri de acest gen, tocmai pentru a ne menţine şi dezvolta deschiderea către tot ceea ce e nou şi reprezentativ în ramura noastră profesională. Performanţa rămâne un ţel permanent ”, a spus dr. ing George Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani şi preşedinte al Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…