Categories: Actualitate

Insemex Petroşani, reprezentantul României la conferinţa IMRB din Federaţia Rusă

 

Magdalena Şerban

În perioada 2-13 septembrie, în Federaţia Rusă s-a desfăşurat cea de a VIII-a Conferinţă a Organismului Internaţional de Salvare Minieră – IMRB, manifestare ştiinţifică la care a participat o delegaţie a Insemex Petroşani, condusă de directorul general dr. ing. George Artur Găman (foto), care reprezintă institutul din Petroşani şi România, în calitate de membru fondator şi ocupă un loc în Comitetul Director al acestei entităţi.
Lucrări ştiinţifice, dezbateri şi vizite tematice
„Obiectivul principal al conferinţei a fost dezbaterea problemelor emergente în ceea ce priveşte activitatea de salvare minieră, metodele de intervenţie ale salvatorilor minieri, precum şi instruirea personalului din unităţile miniere. Conferinţa s-a desfăşurat în trei localităţi diferite: Novokuznetsk, Moscova şi St. Petersburg. Deschiderea lucrărilor s-a făcut la Novokuznetsk, iar pe parcursul manifestării au avut loc vizite la Staţia Centrală de Salvare Minieră, Centrul de Monitorizare, Control şi Analiză din bazinul Kuzbass. Tot aici, reprezentanţii statelor implicate s-au reunit în cadrul şedinţei executive a IMRB, unde s-au dezbătut subiecte legate de evenimentele de interes comun petrecute în ultimii doi ani, dar şi planificarea ţărilor unde se vor desfăşura următoarele conferinţe, mai exact Columbia în 2019, Marea Britanie în 2021 şi Africa de Sud în 2023. Instituţia noastră şi-a asumat sarcina de a actualiza, optimiza şi moderniza site-ul IMRB”, a precizat dr. ing. George Artur Găman.
În ce priveşte lucrările ştiinţifice prezentate, acesta a spus că au fost abordate teme ca intervenţiile în situaţii de urgenţă, managementul operaţiilor de salvare minieră şi asistenţă medicală pe parcursul operaţiunilor de salvare minieră. Institutul din Valea Jiului a participat cu lucrarea “Model de pregătire psihologică a salvatorilor minieri în corelare cu factorii de mediu” prezentată de ing. George Artur Găman. Următoarea locaţie a Conferinţei a fost Moscova, unde participanţii au vizitat o linie de metrou aflată în construcţie, Centrul Naţional de Management şi Criză al Federaţiei Ruse şi au depus flori la monumentul salvatorilor minieri la sediul Emercom Moscova. Ultima etapă a avut loc la St. Petersburg, acolo fiind marcate vizite la Universitatea de Mine, Facultatea de Pompieri şi centrul de antrenament şi pregătire a acesteia din cadrul Emercom Rusia.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago