Actualitate

Inspectorii sanitari-veterinari înăspresc controalele

Maximilian Gânju

Circumscripţia Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Petroşani din cadrul DSV Hunedoara şi-a intensificat acţiunile de control în unităţile de alimentaţie publică, dat fiind faptul că sărbătorile pascale sunt foarte aproape.

Atenţie de unde cumpăraţi

Inspectorii sanitar-veterinari spun că verificările au scop preventiv şi vor să elimine riscul unor îmbolnăviri ale populaţiei. Pe de altă parte, inspectorii sanitar-veterinari recomandă oamenilor să evite achiziţionarea de produse pascale de la vânzătorii ambulanţi ocazionali sau chiar de la cunoştinţe. Aici ar fi vorba în special de prăjituri, cozonaci, torturi sau ouă vopsite. „Ar fi bine să fie evitată cumpărarea de produse din locuri neautorizate şi la preţuri mai mici, deoarece acestea s-ar fi putea dovedi a fi periculoase pentru sănătate. Sfatul meu este să nu ia prăjituri sau torturi făcute acasă sau în laboratoare de ocazie. Dacă se cumpără un produs după principiul „vecina, verişoara sau prietena face un tort bun”, în primul rând, se încalcă legile în vigoare şi apoi nu se ştie ce ingrediente folosesc patiseriile de ocazie, iar oamenii pot avea de suferit”, spun inspectorii.

Miei vor fi, dar nu se ştie câţi

Nici carnea de miel nu face excepţie de la controale, iar conform inspectorilor, ar trebui achiziţionată din unităţile autorizate. În Petroşani, în Piaţa Centrală, există un loc special amenajat pentru sacrificarea animalelor, iar cumpărătorul are certitudinea în primul rând că îşi cumpără carne de miel şi apoi, că este sigură consumului. Au existat situaţii în care, cumpărătorii s-au trezit că au achiziţionat de la marginea drumului, în loc de miel, alt animal. „Vor fi producători în Piaţa Centrală cu carne de miel, deci, din punctul acesta de vedere nu sunt probleme. Şi-au anunţat deja prezenţa şi vor veni atât din jurul Văii Jiului cât, şi din Oltenia sau zona Haţegului. Totuşi, nu ştiu dacă vor fi la fel de mulţi ca în anii trecuţi, pentru că numeroşi crescători şi-au încheiat contracte cu ţările arabe, unde este o cerere foarte mare”, a declarat Ioan Pristavu, şeful Administraţiei Pieţelor Petroşani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura