Instanţa a amânat, din nou, pronunţarea la cererea de intrare în insolvenţă a CEH. Adrian Jurca: Este conflict de interese aici!
O nouă amânare în ceea ce priveşte pronunţarea la cerere de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) s-a înregistrat, ieri, la Tribunalul Hunedoara.
Sindicatul „Noroc Bun” este cel care a depus o cerere de intervenţie. Ieri, judecătorul sindic a cerut ca sindicatul respectiv să depună argumentele asupra admisibilităţii cererii sale de intervenţie. Liderul sindical Adrian Jurca (foto) a declarat că va aduce, la termenul din 19 decembrie 2016, tot ce i s-a solicitat. „Am rămas şocat, la Tribunal, când am văzut că reprezentanta Complexului Energetic Hunedoara este o doamnă care a lucrat la Gerom şi care venea la procese şi cerea să nu intre Complexul în insolvenţă. Acum, văd că s-a sucit, lucrează pentru CEH. Este vorba, în cazul acestei reprezentante, ca şi în cazul directorului general al CEH, de un conflict de interese”, a afirmat preşedintele Sindicatului „Noroc Bun”.
Reamintim că o nouă solicitare de insolvenţă a fost introdusă pentru CEH. Sunt acuzaţii că administraţia Complexului vrea să bage forţat casa de insolvenţă ZRP, deşi mai multe firme de profil au depus ofertele la dosar.