Comunitate

Întâlnire între elevii hunedoreni şi deţinuţi

04 elevi-penitenciarLoredana Goangă

Peste 20 de liceeni din municipiul Hunedoara au vizitat Penitenciarul Bârcea Mare, activitatea făcând parte din programul naţional „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Aceştia au avut ocazia să discute şi cu patru deţinuţi.
Ieri, s-a desfăşurat proiectul „Dincolo de aparenţe”, unde 24 de elevi de la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara, dar şi trei cadre didactice, s-au întâlnit şi au vorbit cu patru puşcăriaşi, doi fiind închişi pentru consum şi trafic de droguri, iar ceilalţi doi pentru furt. „Proiectul desfăşurat la nivelul Penitenciarului Bârcea Mare a avut caracter preventiv, scopul fiind scăderea numărului de participanţi minori cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, implicaţi în comiterea de infracţiuni de diferite tipuri”, a declarat inspectorul principal Anuţa Burduşel, şeful Serviciului de Asistenţă Psihosocială.
În timpul întâlnirii, elevii şi-au arătat interesul pentru viaţa din puşcărie şi nu au ezitat să îi întrebe pe deţinuţi cum de au ajuns acolo. După dezbatere, aceştia au putut vedea cum se petrece o zi obişnuită în puşcărie, dar şi condiţiile de deţinere ale condamnaţilor. La final, copiii au spus că nu îşi doresc să ajungă niciodată acolo şi cel mai bine este să înveţi din greşelile altora, decât din cele personale. Proiectul nu este singular, el fiind organizat de cel puţin patru ani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura