Magdalena Șerban
Sâmbătă – 2 iulie și duminică – 3 iulie, iubitorii de valori și tradiţie sunt aşteptaţi la „Întâlnirea moţilor cu istoria”, ce va avea loc la Cheia, în comuna Buceș. Evenimentul este dedicat atât cinstirii eroilor și martirilor neamului românesc, cât și victoriei moților aflați sub conducerea lui Avram Iancu, împotriva armatei maghiare în anul 1849.
Pentru ieri și pentru mâine
Manifestarea este organizată de Instituția Prefectului Hunedoara, Consiliul Județean Hunedoara, Primăria Comunei Buceș și Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara. Seara de sâmbătă va fi dedicată în principal celor tineri, dar nu numai, de la ora 18:00 aceștia putându-se bucura de o discotecă pe ritmuri muzicale de actualitate, iar la ora 22:30 vor lua parte la un foc de tabără urmat, la 23:30, de un fastuos foc de artificii. Duminică, manifestarea va debuta la ora 11:00 cu Parastasul Eroilor – Depunere de coroane la monumentul istoric ”Crucea Iancului”, apoi se va trece la Evocarea istorică ”Contribuția moților la apărarea gliei strămoșești”. În intervalul 12:00 – 16:00 publicul este așteptat la un spectacol folcloric susținut de formații artistice și soliști de prestigiu din județ, precum și din țară. „Sărbătoarea de la Dupăpiatră amintește an de an de evenimentele petrecute la 18-19 mai 1849, când trupele maghiare au încercat să se retragă din faţa românilor, iar moţii însuflețiți de exemplul personal al venerabilului preot ortodox Simion Groza din Rovina şi sub conducerea lui Avram Iancu, au luptat şi au învins. În amintirea acestei victorii, în 1972, pe versantul drept al strâmtorii de la Cheia a fost ridicată o cruce pe care stă scris: Aici, românii moți, sub conducerea lui Avram Iancu și a tribunilor săi, au luptat și au învins la 19 mai 1849. Honor et patria. Nu doar că avem o datorie morală de a cinsti așa cum se cuvine patriotismul și eroismul înaintașilor noștri, ci ar trebui cu toții să fim mândri de ceea ce istoria ne-a oferit. Și nu gratis, ci cu sacrificiu, din iubire și respect față de neam. Vă invit să vă alăturați unei manifestări cu o vastă tradiție, ce este imperios necesar să fie dusă mai departe și transmisă generațiilor viitoare. Asta, deoarece un popor fără rădăcini, indiferent care ar fi el și cum s-ar numi, se va dovedi un popor fără soartă. Când nu ai trecut, e greu să-ți clădești un viitor. Iar pentru tot ceea ce suntem noi, acum, să le mulțumim celor de ieri. Vă îndemn la unitate și vă aștept să prețuim cele mai de preț bogății: piatra noastră de temelie și viitorul copiilor noștri”, a transmis Traian Mărcuș Achim (foto), primarul comunei Buceș.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…