Mulţi antrenori lovesc cu pumnul…
Damian Militaru, antrenorul secund al echipei Club Jiul Petroşani, e de părere că gestul lui Sorin Cârţu trebuie tratat cu înţelegere, mai ales că mulţi tehnicieni au astfel de ieşiri nervoase. „I se poate întâmpla oricui ce a făcut Cârţu. Sigur nu a vrut să spargă geamul, dar eu cred că numai geam nu era. Am dat şi eu cu pumnul ca jucător şi antrenor, dar nu am spart nimic. Trebuie să-l înţelegem”, a spus Militaru. „Nu sunt eu în măsură să-l critic pe Cârţu. A făcut prea multe pentru fotbalul românesc. Dar, când jucătorii nu te ascultă şi
nu sunt în stare să dea o centrare ca lumea în Liga Campionilor, parcă îţi vine să îţi iei câmpii. Eu cred că Sorin Cârţu nu trebuie judecat. Dacă nu era el CFR nu făcea nici trei puncte în Liga Campionilor”, a declarat tehnicianul Marin Tudorache, ultimul tehnician hunedorean care a antrenat o echipă din judeţ în Liga I. „Mai îmi ies şi eu din pepeni, dar nu am spart niciodată nimic. Cred că până la urmă, acesta este temperamentul lui Sorin Cârţu. Nu este un gest de speriat”, a declarat Vasile Scurtu, antrenorul echipei Minerul Uricani, lidera Ligii a IV-a.
Furia l-a costat demiterea
Tehnicianul Sorin Cârţu a fost demis de la CFR Cluj, conform unui comunicat difuzat de campioana României pe site-ul oficial, în care se precizează că valorile şi imaginea clubului nu pot fi asociate cu incidentul de la Basel, când antrenorul a spart un geam al băncii de rezerve. Campioana României, CFR Cluj, a fost eliminată din competiţiile europene, după ce a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa elveţiană FC Basel, în etapa a cincea a grupei E a Ligii Campionilor.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…