Categories: Sport

Inter Petrila şi Retezatul Haţeg luptă pentru ultimul trofeu al sezonului

Ovidiu Mănăstire

Cupa României, faza judeţeană, este ultimul trofeu important al sezonului 2016-2017, câştigătoarea urmând să se alinieze la startul ediţiei naţionale din sezonul viitor. Inter Petrila, campioana Ligii a IV-a şi Retezatul Haţeg, ocupanta locului 3 în campionatul recent încheiat, se vor întâlni la Hunedoara în ultimul act al competiţiei.
Petrila vrea un sezon perfect
După ce anul trecut a terminat campionatul pe locul 2 şi a pierdut finala Cupei României la penaltiuri, Inter Petrila are şansa în acest sezon să realizeze eventul judeţean. Gruparea antrenată de Aurel Moldovan a dominat campionatul Ligii a IV-a şi pleacă favorită în finala Cupei României, un ultim test înaintea barajului de promovare. „A fost anul nostru, s-a văzut şi în campionat, avem cea mai bună linie de clasament, cea mai bună apărare şi cel mai bun atac. Aşteptăm finala cu încredere, pentru că unul din obiectivele noastre este câştigarea Cupei României, după ce anul trecut am pierdut-o la penaltiuri”, a spus Aurel Moldovan, antrenorul echipei Inter Petrila. Pentru echipa de pe Jiul de Est, partida din finala Cupei României este ultima înaintea „dublei” din barajul de promovare în Liga a III-a, pe care îl va juca împotriva formaţiei ACS Ghiroda, în 17 şi 24 iunie. Primul meci va avea loc la Petrila iar returul se va disputa pe terenul grupării din Timiş.
Retezatul, o specialistă a Cupei României
Retezatul Haţeg este una din specialistele ultimilor ani în competiţia KO, fiind câştigătoare a trofeului în 2014, când a realizat eventul, şi finalistă în 2013, când a pierdut ultimul act în faţa Aurului Brad. Deşi la începutul returului acestui sezon intrase cu şanse reale chiar la titlu, „zimbrii” s-au stins pe parcurs, mulţumindu-se cu locul 3. Finala Cupei României este ultima şansă a grupării pregătite de Flaviu Itul de a-şi adjudeca un trofeu în acest sezon. Partida Inter Petrila – Retezatul Haţeg se va desfăşura sâmbătă, de la ora 17.30, pe stadionul „Michael Klein” din Hunedoara. În caz de egalitate după 90 de minute se vor disputa două reprize de câte 15 minute de prelungiri, iar dacă egalitatea persistă, departajarea se va face la lovituri de la 11 metri.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

5 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

5 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

5 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

5 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

5 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

6 ore ago